Articol Google plus

Google plus este una dintre cele mai noi platforme sociale, lansată de gigantul Google în iunie 2011. Până în momentul scrierii acestui articol, rețeaua ajunsese la o cifră de 90 de milioane de utilizatori și un engagement al utilizatorilor 60% (estimat de CEO-ul Larry Page). Deși nu se bucură de aceiași popularitate precum Twitter sau FaceBook, se estimează ca până la sfârșitul lui 2012 să existe posibilitatea înregistrării un număr de 400 de milioane de user-i. De aceea în cele ce urmează vor fi prezentate principalele motive pentru care, fiecare internaut ar trebui să dețină și să folosească un cont de Google plus personal sau de companie.

Implementarea numelui de autor în rezultatele Google

Pentru cei care nu au fost la curent, începând cu vara lui 2011 Google permite autorilor de conținut să marcheze articolele publicate ca fiind ale lor. Astfel la o căutare la care în rezultatele Google va apărea un articol al unui anumit autor, marcat în prealabil ca fiind scris de către el, Google va afișa în dreptul acestuia un thumbnail cu poza acestuia.

Utilizarea rel=author este indicată deoarece utilizatorii pot avea mai mare încredere în conținut dacă știu exact de cine a fost creat. În plus rezultă un CTR mult mai mare pentru articolele care fososec un astfel de marcaj.

Google social search

Google a prioretizat recent în rezultatele sale conținutul distribuit de către cercurile sociale ale fiecărui individ. Astfel în cazul căutărilor când un utilizator este logat, acestuia îi vor apărea printre primele rezultate link-uri către conținutul distribuit de persoanele din cercurile proprii, sau cu care este conectat în alte rețele sociale.

Fără un cont Google plus probabilitatea de a apărea în rezultatele altora cu conținutul creat sau distribuit de tine scade.

Pe de altă parte tabăra care este împotriva ultimilor modificări efectuate de Google este de părere că acest comportament duce la o “poluare” a rezultatelor. Există însă opțiunea de a dezactiva modul respectiv de căutare sau posibilitatea filtrării foarte bune a conturilor urmărite.
Segmentarea audienței

Diferența dintre G+ și celelalte rețele sociale constă în faptul că prin modul în care este creat, permite o segmentare mult mai bună a audienței. Astfel dacă cineva este interesat spre exemplu de social media dar mai distribuie și conținut SEO, poate foarte ușor alege categoriile de oameni cărora să li se adreseze, fără a-i stresa cu informații de care aceștia poate nu au nevoie. Crește astfel relevanța și scade numărul de abandonuri sau unfollow-uri.
Avantajul noutății

Deoarece este încă la început de drum, Google plus prezintă avantajul de a fi o platformă extrem de deschisă și dinamică. Oprtunitățile de comunicare și relaționare sunt mult mai mari decât în cazul altor rețele sociale deja saturate.

Fiecare poate să experimenteze lucruri și modalități de comunicare noi deoarece nu există încă un know-how bine stabilit pentru utilizarea G+. De asemenea modificările care sunt aduse platformei periodic contribuie la dinamismul relaționării între utilizatorii acesteia.

Sper ca acest articol să convingă măcar câțiva din cititori să folosească Google plus. Care credeți că ar fi avantajele sau dezavantajele folosirii G+.