Tehnologie pentru supraveghere şi înregistrare video, de la distanţă

D-Link ne-a obişnuit cu soluţii ingenioase de supraveghere de câţiva ani buni. Iar mydlink, portalul prin care se pot administra echipamentele la distanţă şi prin intermediul căruia se poate supraveghea fluxul video, este acum compatibil cu două noi echipamente DLink: camera DCS-942L și network video recorderul DNR-322L.

Varianta îmbunătățită a camerei wireless pentru zi si noapte DCS-942L permite utilizatorilor mydlink să înregistreze direct, încă de la început. Dacă este nevoie, un card micro SD preinstalat de 16 gigabyte poate înregistra pe o perioadă de până la o săptămână. Cu ajutorul aplicației gratuite mydlink pentru dispozitive tip iPhone, iPad și Android, utilizatorii pot de asemenea vizualiza imaginile de pe cameră în timp real, în orice moment.
Codecurile video H.264, MPEG-4 și M-JPEG asigură înregistrări video de calitate foarte bună în orice condiții de luminozitate. Ledurile infraroșii încorporate și filtrul infraroșu mobil conferă calitate superioară a imaginilor, atât în lumină naturală cât și când este întuneric complet. Detecția de mișcare zi / noapte este posibilă cu ajutorul senzorului infraroșu pasiv încorporat. Mai mult, prin intermediul suportului pentru audio de tip two-way, utilizatorii pot chiar să discute cu alte persoane care stau în fața camerei.

Cel de-al doilea membru este network video recorder-ul D-Link DNR-322L, care poate fi integrat într-o rețea ca și dispozitiv de înregistrare a materialelor video de la anumite camere din portofoliul D-Link. Dispozitivul este accesat și administrat prin intermediul portalului mydlink sau al unei interfețe personale web. Camera de supraveghere DCS-942L și network video recorderul DNR-322L sunt acum disponibile și în România, iar ambele dispozitive sunt proiectate pentru utilizatorii care se preocupă de securitatea privată, dar și pentru aplicații specifice din birourile mici.
Noul network video recorder mydlink DNR-322L înregistrează imagini video și material audio de la maximum nouă camere simultan. Aceasta permite utilizatorilor să supravegheze mai multe locații în același timp. După conectarea în rețea, DNR-322L recunoaște automat fiecare cameră cu mydlink din zonă și devine operațional în doar câțiva pași. Indiferent dacă sunteți plecat și folosiți iPhone-ul sau daca sunteți acasă și utilizați un laptop. Aplicația gratuită mydlink vă permite să accesați oricând doriți înregistrările video pe care le-ați salvat.
Înregistrarea se face pe două hard drive-uri SATA de 3,5 inchi de viteză mare pentru înregistrări pe termen lung, și se poate înregistra material video din rețeaua locală sau la distanță, fără a fi nevoie de un calculator în funcțiune. În plus față de MPEG-4 și M-JPEG, aceste noi produse versatile suportă H.264 și înregistrează material video în format high definition cu o rată de până la 1080p.
Prețul camerei DCS-942L este aprox. 799 RON, iar video recorderul DNR-322L costă aprox. 1.210 RON (pret de end user, inclusiv TVA).